something...

o vara in care s-au intamplat multe. o vara pe care as vrea s-o sterg din memorie, PENTRU TOTDEAUNA! sa uit tot! sa ma rup de toooot!... sau poate as vrea sa imi sterg din memorie intreg anul, toate amintirile mele de doi bani... amintiri frumoase pentru altii, poate, dar pentru mine, amintiri care ma distrug incetul cu incetul..
am gresit, am mintit, am inselat, dar nimic nu am facut cu sensul de a rani pe cineva. poate sunt eu muuult prea emotiva. am mintit anumite persoane tocmai de teama de a nu le rani.. dar la randul meu, am fost si eu mintita si inselata...
sunt circa 3 saptamani de cand EL mi-a frant inima. stiu ca NU MERITA sa-mi lipseasca asa de mult, stiu ca EL probabil mi-A UITAT mirosul, atingerea, numele... momentele cu mine. dar nu, nu am uitat absolut nimic, nicio clipa, nicio atingere, nimic din tot ce s-a intamplat intre noi. nici macar nu pot spune ca regret, nu am puterea sa ma mint singura, again and again. cu fiecare adiere a vantului imi amintesc ca vara a trecut, ca EL A UITAT, ca totul s-a terminat. dar in mintea mea, NU! nu se va termina prea curand. fiecare atingere e prezenta, fiecare cuvant e viu, fiecare sarut e inca pe buzele mele.
ma intreb... s-a gandit macar o data "oare ce mai face?". nu-i cer sa imi duca lipsa asa cum o fac eu, pentru ca ar simti o durere infernala, tot ce vreau e sa ma primeasca din cand in cand in amintirile lui..
simbolul "iubirii" noastre.. inca iti poarta parfumul. desi e o banala bratara, pentru mine e o bratara aducatoare de lacrimi. daca as avea macar puterea de a da jos de pe mana bratara mea, sa ti-o arunc in fata si sa-ti spun si eu, cum ai facut tu, "pastreaz-o sau arunc-o, fa ce vrei" ... dar nu, nu am puterea de a o da jos, de a o arunca, de fapt... n-am puterea de a te uita.
oricat rau mi-ai facut in acea seara, nu iti pot purta pica.. pentru ca stiu ca in mod constient absolut nimic nu mi-ai fi facut... imi aduc aminte cand ma strangeai la piept, pentru ultima data.. si-mi spuneai "micuto", tristetea putea fi citita foarte usor.. regretul se simtea. probabil lacrimile mele te dureau... te durea si pe tine ca in noaptea ce avea sa urmeze o sa moara totul...
mi-e dor sa ma stranga cineva in brate si sa-mi spuna "usor,ia-o usor..." mi-e dor sa se joace cineva in parul meu, mi-e dor sa ma iubeasca cineva asa cum o faceai tu..
mi-e atat de dor de buzele tale, de mainile tale, de clipele petrecute in bratele tale.. de locul nostru.. acum, chiar si umbrele ce le arunca luna in camera mea parca sunt triste.. mi-e dor sa-mi spui cat de frumoasa sunt, cat de mult iti plac...
locul nostru... canapeaua noastra... unde prima data mi-ai spus ca ma iubesti... dupa plecarea ta... singurul lucru pe care-l mai putea face "locul nostru" era sa-mi sporeasca lacrimile, cand eram acolo.. parca retraiam totul...
mi-e dor de tine. mi-e dor sa-mi atingi intregul corp. buzele mele simt nevoia buzelor tale, coapsa mea simte nevoia mainii tale, inima mea are nevoie de tine.. intregul EU iti simte lipsa...
"ai inteles gresit, micuto..." sau "esti atat de frumoasa cand te uiti la mine cu ochii aia mari, ochi pe care-i ador!" nu o sa-mi iasa din minte niciodata, promit!